O grămadă de infracțiuni rutiere, pe străzile din județ

spot_imgspot_img
spot_img

În cursul zilei de ieri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 07.50, polițiștii Biroului Rutier Reghin au oprit pentru control, pe strada Băii din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Brâncovenești.

Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Pentru stabilirea cadrului legal, necesar verificărilor, polițiștii  continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

*

La aceeași dată, în jurul orei 17.35, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Reghin au depistat un bărbat, de 56 de ani, din comuna Batoș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pandurilor, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că autovehiculul condus figura ca radiat din circulație.

De asemenea, fiind testat alcoolscopic, rezultatul testului de respirație a indicat o concentrație de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind luate măsuri legale în acord cu O.U.G. 195/2002R.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

*

La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 17.50, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au depistat, la intersecția drumurilor comunale DC 20 cu DC 21, în localitatea Cotuș, un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta fost condus la spital, spre a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*

Tot la data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 21.35, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au oprit pentru control, pe DJ 151, în comuna Tăureni, un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Călărași.

Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

*

Cu aceasta ocazie, arătăm că printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave se află consumul de băuturi alcoolice și/sau consumul de substanțe psihoactive, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere!

Readucem în atenția conducătorilor auto noile modificări legislative, reglementate prin Legea 213 din 2023 pentru modificarea Codului penal, care se referă la faptul că, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Latest

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...

Newsletter

spot_img

Don't miss

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...
spot_imgspot_img

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați, prin apel 112, de către...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care susțin sănătatea în profunzime. Drenajul limfatic este mai mult decât un masaj relaxant – este...

🧂 Tragedia Salinei Praid – Senatorul Costache Chertif cere acțiune urgentă și răspundere penală pentru cei vinovați

În cadrul ședinței Senatului din 4 iunie 2025, senatorul AUR de Maramureș, Costache Chertif, a tras un semnal de alarmă cu privire la închiderea...