PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE, O PREOCUPARE CONSTANTĂ A POLIȚIEI MUREȘENE

spot_imgspot_img
spot_img

În cursul zilei de ieri, 27 septembrie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, alături de șefii Serviciului de Ordine Publică, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Centrului Operațional au susținut o conferință de presă pe tema principalelor activități derulate în primele 8 luni ale anului curent, în scopul prevenirii și combaterii formelor de manifestare a violenței domestice.

În cadrul conferinței organizate, alături de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a fost prezentă și doamna Elena Micheu din cadrul Institutului Est-European de Sănătate a Reproducerii, care a subliniat importanța cooperării instituționale în vederea sporirii eficienței activităților desfășurate .

Aspecte introductive:

Prevenirea şi combaterea violenţei domestice reprezintă un obiectiv specific al poliţiei mureşene, dar și o prioritate la nivel național. În acest sens, poliţiştii de la structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi prevenire derulează, în mod constant, activităţi de prevenire, monitorizare şi combatere a acestei problematici.

În primele 8 luni ale anului 2023, dată fiind constanța activităților de gestionare, monitorizare, combatere și prevenire organizate și desfășurate, atât în regie proprie, cât și cu sprijinul altor instituții cu atribuții în domeniu, s-a reușit menținerea în parametrii normali a violenței din mediul familial, situația statistică înregistrând scăderi ce relevă eficiența activităților derulate.

Situația statistică:

Din punct de vedere al dinamicii faptelor de violență domestică, în perioada analizată au fost înregistrate 582 de dosare penale de violență în familie, cu 61 mai puține (-9,48%) față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, în perioada de referință, numărul dosarelor penale soluționate a crescut, de la 394 (8 luni 2022) la 463 anul acesta (+69, +17,51%).

În ceea ce privește numărul ordinelor de protecție emise de instanță, la nivelul I.P.J. Mureș au fost înregistrate 196 de astfel de ordine în primele 8 luni ale anului 2023, cu 18 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut (-8,41%).

De asemenea, polițiștii au emis în perioada analizată 175 de ordine de protecție provizorii (272, -97, -35,66%), dintre care 169 (249, -80, -32,12%) au fost confirmate de procuror și 6 (16, -10, -62,5%)  neconfirmate. În cazul a 81 de ordine de protecție provizorii emise de polițiști și confirmate de procuror, instanțele de judecată au emis, la rândul lor, ordine de protecție împotriva presupușilor autori ai violenței domestice.

În perioada celor 8 luni, pe raza județului, au fost încălcate un număr de 53 (57, -4, -7,01%) ordine de protecţie, respectiv un număr de 14 (22, -8, -36,36%) ordine de protecţie provizorii, persoanelor în cauză fiindu-le întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de ,,nerespectarea hotărârilor judecătoreşti”.

Astfel, în 31 dintre cazuri a fost dispusă măsura reținerii : 

 – 22 pentru încălcarea ordinelor de protecție;

 – 9 pentru comiterea infracțiunii de ,,violență în familie.

Totodată, au fost arestate preventiv 3 persoane, 2 pentru încălcarea ordinului de protecție, respectiv 1 persoană pentru violență domestică .

Monitorizarea electronică:

Începând cu 1 octombrie 2022, în acord cu H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 , I.P.J. Mureș, alături de alte două inspectorate (Vrancea și Iași) și municipiul București, a intrat în prima etapă a proiectului pilot privind implementarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (S.I.M.E.).

În perioada 01.01.2023 – 31.08.2023, din totalul celor 175 de ordine de protecție, la nivelul I.P.J. Mureș, au fost montate de 43 dispozitive, dintre care 25 pentru ordine de protecție provizorii și 18 pentru ordine de protecție.

În aceeași perioadă au fost generate 36 de alerte care au necesitat intervenția efectivelor de poliție. Astfel, în urma activităților operative, au fost constatate 6 infracțiuni și au fost dispuse 5 măsuri preventive, față de 5 persoane care au încălcat normele legale.

De la debutul proiectului pilot, respectiv de la data de 01.10.2022 și până la data de 31.08.2023, au fost montate 56 de dispozitive, dintre care 35 pentru ordine de protecție provizorii și 21 pentru ordine de protecție.

De asemenea, în perioada anterior menționată au fost generate 109 de alerte, care au necesitat intervenția efectivelor de poliție. În urma activităților din teren, au fost astfel  constatate 15 infracțiuni și au fost dispuse 8 măsuri preventive, față de 8 persoane care au încălcat normele legale.

Activitățile preventive:

Activitățile în domeniul prevenirii violenței domestice reprezintă o constantă în activitatea poliției mureșene. În perioada de referință, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au derulat, în total, 118 activități informativ-preventive cu peste 5.500 beneficiari, în interesul combaterii formelor de manifestare a violenței domestice și sprijinirii victimelor acestui fenomen infracțional.

În esență, eforturile acestor activități au fost canalizate spre reducerea tendinței de toleranță a comunității la aceste genuri de fapte și asigurarea cunoașterii de către victimele violenței domestice a alternativelor de protecție, dar și a serviciilor existente.

Latest

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...

Newsletter

spot_img

Don't miss

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...
spot_imgspot_img

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați, prin apel 112, de către...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care susțin sănătatea în profunzime. Drenajul limfatic este mai mult decât un masaj relaxant – este...

🧂 Tragedia Salinei Praid – Senatorul Costache Chertif cere acțiune urgentă și răspundere penală pentru cei vinovați

În cadrul ședinței Senatului din 4 iunie 2025, senatorul AUR de Maramureș, Costache Chertif, a tras un semnal de alarmă cu privire la închiderea...