12 ANI DE LA RIDICAREA LA DEMNITATEA DE CARDINAL A PREAFERICITULUI PĂRINTE LUCIAN

Ieri, 18 februarie, s-au împlinit 12 ani de la ridicarea Preafericitului Părinte Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la demnitatea de Cardinal al Bisericii Catolice. Preafericitul Lucian a primit bereta roşie de Cardinal în cadrul Consistoriului din 18 februarie 2012, al patrulea din timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea.

Vestea ridicării Preafericitului Părinte Lucian Mureșan la demnitatea de Cardinal a fost anunțată de Papa Benedict al XVI-lea în data de 6 ianuarie 2012, PF Lucian devenind astfel cel de-al treilea Cardinal român, alături de Cardinalul Iuliu Hossu și Cardinalul Alexandru Todea.

Duminică, 18 februarie 2024, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, în cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o, a amintit de importanța momentului din urmă cu 12 ani:

„În urmă cu 12 ani, Sfântul Părinte Papa Benedict al Benedict al XVI-lea rostea, în limba română, de la fereastra Palatului Apostolic, la Rugăciunea Angelus: « Pelerinajul vostru la mormântul Apostolului Petru să vă întărească în mărturia voastră de credință și în vestirea plină de entuziasm a Evangheliei.» Sfântul Părinte rostea aceste cuvinte salutându-i pe pelerinii români care erau prezenți în Cetatea Eternă pentru a fi alături de Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan cu ocazia primirii beretei roșii de Cardinal.

Cel de-al treilea purpurat al Bisericii Greco-Catolice și al României primise cu o zi înainte, sâmbăta, din partea Papei Benedict, această beretă, ca semn al aprecierii, al prețuirii și al comuniunii atât pentru Preafericirea Sa, cât și pentru Biserica noastră. Sunt 12 ani de când Preafericirea Sa se află în rândul principilor Bisericii. Este un moment de sărbătoare și de comuniune pentru Biserica noastră, pentru țara noastră, pentru această onoare pe care Sfântul Părinte ne-a făcut-o și ne unim în rugăciune cu Preafericirea Sa, mulțumind Domnului pentru acest mare har.”

Întru mulți și fericiți ani, Preafericite Părinte!

Latest

Răspuns oficial al Clubului Sportiv Iernut cu privire la acuzațiile nefondate apărute în spațiul public

Referitor la articolul intitulat „Iernut, o rușine repetabilă?”, dorim...

TVA-ul ar putea crește la 21%

România se pregătește pentru o nouă rundă de măsuri...

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit...

Noi detalii despre accidentul dintre Petelea si Peris

Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați,...

Newsletter

spot_img

Don't miss

Răspuns oficial al Clubului Sportiv Iernut cu privire la acuzațiile nefondate apărute în spațiul public

Referitor la articolul intitulat „Iernut, o rușine repetabilă?”, dorim...

TVA-ul ar putea crește la 21%

România se pregătește pentru o nouă rundă de măsuri...

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit...

Noi detalii despre accidentul dintre Petelea si Peris

Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați,...

Salina Turda – Minunea subterană a Transilvaniei, unde istoria și spectaculosul se întâlnesc

În inima Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de orașul...
spot_imgspot_img

Răspuns oficial al Clubului Sportiv Iernut cu privire la acuzațiile nefondate apărute în spațiul public

Referitor la articolul intitulat „Iernut, o rușine repetabilă?”, dorim să facem câteva precizări importante, în numele Clubului Sportiv Iernut și al autorităților locale, pentru...

TVA-ul ar putea crește la 21%

România se pregătește pentru o nouă rundă de măsuri fiscale, menite să reducă deficitul bugetar alarmant, care riscă să depășească pragul critic de 7%...

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit în această noapte, în jurul orei 00:30, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă...