Polițiștii, jandarmii, pompierii, specialiștii A.N.A. și A.N.I.T.P din județul Mureș au fost alături de elevi, în prima săptămână de școală, pentru siguranța acestora.
Activităţile s-au desfășurat în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în unităţile de învăţământ, astfel încât procesul instructiv-educativ să se desfăşoare într-un mediu sigur pentru elevi şi cadrele didactice:
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș:
Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, polițiștii au desfășurat zilnic activități în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, incluzând unitățile de învățământ preuniversitar în traseele de patrulare, în special în timpul sosirii și plecării elevilor de la cursuri.
La deschiderea anului școlar din 9 septembrie, polițiștii rutieri au fost prezenți în zonele grădinițelor și școlilor, care sunt intens circulate, pentru a menține siguranța în trafic.
De asemenea, polițiștii au instruit șoferii autobuzelor destinate transportului de elevi cu privire la normele rutiere și la conduita pe care trebuie să o respecte în timp ce transportă copiii.
Încă din primele zile, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști de la diverse structuri și în colaborare cu partenerii instituționale s-au aflat în rândul elevilor și preșcolarilor, în cadrul unor activități informativ-preventive .
În acest context, au fost prezentate principalele obiective ale campaniei naționale ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, pentru dezvoltarea de către elevi a curajului de a discuta deschis despre probleme și de a solicita sprijinul autorităților sau al profesorilor în situațiile de risc.
Activitățile specifice pentru un mediu școlar sigur continuă pe tot parcursul anului școlar.
Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Regele Ferdinand I” Târgu Mureș
În perioada 9-13 septembrie a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș a desfășurat o serie de acțiuni pentru asigurarea siguranței elevilor și prevenirea faptelor antisociale în proximitatea unităților de învățământ din Târgu Mureș, arondate instituției.
Pe lângă activitățile zilnice de patrulare, care au avut ca scop prevenirea și combaterea comportamentelor antisociale, echipajele de jandarmi au desfășurat și acțiuni de informare preventivă. În acest sens, au fost distribuite pliante cu mesaje anti-violență și sfaturi utile pentru a asigura siguranța elevilor pe traseul către și de la școală.
Acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, în cadrul unor campanii organizate pentru a preveni eventualele incidente care ar putea afecta siguranța elevilor. Aceste activități vor fi realizate atât independent, cât și în cooperare cu alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș
În prima săptămână a noului an școlar, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș a desfășurat o serie de acțiuni de informare preventivă în școlile de învățământ din Târgu Mureș.
Totodată, 3 inspectori de prevenire au desfășurat măsuri specifice la 1 liceu, 2 scoli si 2 gradinite (instruiri, lectii deschise) și asistență tehnica de specialitate cu factorii de conducere referitor la măsurile de respectat pe linia apărării împotriva incendiilor pentru utilizarea construcțiilor la începutul anului scolar, precum și au fost distribuite pliante sfaturi utile pentru a asigura siguranța elevilor.
În continuare, salvatorii mureseni vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ, astfel încât eventualele nereguli să fie înlăturate. Vor fi organizate și exerciții, pe timpul cărora va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență diverse.
Pentru un plus de siguranță, aceștia recomandă elevilor:
- să participe la exercițiile de evacuare ( acestea sunt esențiale pentru a fi pregătiți în cazul unui incident real);
- să cunoască traseele căilor de evacuare, precum și a locurile de întâlnire stabilite;
Folosirea incorectă a aparaturii electrice sau sistemelor de încălzire poate provoca incendii. Ele trebuie verificate periodic, iar în cazul în care se constată defecțiuni trebuie remediate.
La fel de important este faptul că nu trebuie blocate căile de acces și evacuare. Atât ușile cât și coridoarele trebuie să fie întotdeauna libere. În caz de urgență fiecare secundă contează.
Responsabilitatea pentru siguranţa elevilor ne revine tuturor: autorităţi locale, profesori, părinţi. Cu toţii vrem să-i ştim protejaţi de orice pericol. În ceea ce ne priveşte, ne dorim să conlucrăm pentru un mediu şcolar în care profesorii să-şi predea cursurile în condiţii optime, iar copiii să se întoarcă cu bine acasă.
Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș
În prima săptămână de debut a noului an școlar, specialiștii Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș au demarat programele preventive în unitățile de învățământ din județ, adaptate pentru fiecare categorie de vârstă, de la clasa pregătitoare și pană la clasa a XII-a.
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Târgu Mureș
Cu ocazia începerii noului an școlar 2024-2025, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, a intensificat eforturile de prevenire a traficului de persoane printr-o serie de activități desfășurate în instituțiile de învățământ din raza de competență.
Reprezentanții ANITP s-au implicat în activitati de informare și sensibilizare dedicate elevilor, părinților și cadrelor didactice, pentru a preveni riscurile asociate traficului de persoane și pentru a sprijini copiii în parcursul educațional.
În cadrul festivităților de deschidere a noului an școlar, reprezentanții ANITP și-au adus contribuția prin adresarea de mesaje despre conștientizarea pericolelor traficului de persoane tururor celor prezenți la eveniment. În acest context, au fost distribuite pliante triptice inscripționate cu mesaje antitrafic, au fost purtate discuții cu elevii, oferindu-le informații esențiale despre riscurile la care sunt expuși atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi.
Reprezentanții ANITP au subliniat importanța multiplicării eforturilor de diseminare a informațiilor și au îndemnat la o colaborare strânsă între instituțiile și organizațiile cu atribuții în domeniu.
Totodată, asigurăm elevii și părinții că nu sunt singuri în fața provocărilor noului an școlar. Prin această colaborare, ne asigurăm că fiecare copil are dreptul la educație și la o copilărie în siguranță, departe de pericolele traficului de persoane.
În cursul anului școlar, ANITP va derula si sesiuni de informare în instituțiile de învățământ, unde vor fi oferite resurse educaționale și informații utile atât părinților, cât și profesorilor. Colaborarea cu cadrele didactice este crucială pentru a transmite informațiile relevante și pentru a pregăti elevii să identifice situațiile de risc.
În același timp, vom asigura accesul facil la informații corecte și de actualitate cu privire la fenomenul traficului de persoane prin rețelele de socializare ale Anitp, adresându-ne tuturor categoriilor de public din mediul online, dar cu precădere copiilor și tinerilor.
Suntem alături de elevi pentru a-i sprijini și pentru a-i ghida pe toată perioada anului școlar și ne dorim ca acesta să se desfășoare într-un mediu sigur, în care copiii pot învăța și se pot dezvolta.