Mineralia | Cuarțul – regele mineralelor

spot_imgspot_img
spot_img

În perioada 17-20 octombrie 2024, între orele 10.00–18.00, Muzeul Județean Mureș organizează la Secția de Etnografie și Artă Populară din Târgu-Mureș, ediția de toamnă a expoziției cu vânzare MINERALIA.

Dintre cele peste 4000 de specii minerale care existǎ în scoarţa terestrǎ, CUARŢUL este cel mai rǎspândit. El apare într-o mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ în toate rocile Terrei. Poate de aceea, primul mineral care apare în colecţia unui pasionat este cuarţul.  Acesta este format din asocierea a douǎ elemente chimice: oxigen si siliciu = SiO2. Atomii se combinǎ într-o structurǎ cristalinǎ şi formeazǎ tetraedrii, iar prin asocierea acestora apar cristalele prismatice cu vârfuri piramidale. Corpurile geometrice cu laturi şi vârfuri perfecte sunt parcǎ realizate de om, nu de naturǎ.

Cuarţul pur este transparent şi rar. Imperfecțiunile din structura sa duc la apariția cristalelor translucide sau alb-lǎptoase. Ȋnsǎ ceea ce face cuarţul spectaculos şi îndrǎgit este multitudinea de culori şi nuanţe ale varietǎtilor sale. AMETIST este numele dat cuarţului de culoare mov, iar cuarţul galben poartǎ numele de CITRIN. AVENTURINUL prezintǎ culoarea verde, iar CARNEOLUL nuanţe de portocaliu pânǎ la roșu. Varietatea CUARŢ FUMURIU are nuanţe de gri pânǎ la negru, iar HEMATOIDUL este roşu aprins. Incluziunile de hematit din cuarţ duc la o altǎ varietatea binecunoscutǎ, OCHIUL DE TIGRU maroniu.

Istoria cuarţului se îmbinǎ cu istoria omenirii. Ȋn perioada preistoricǎ, omul utiliza cuarţul în unelte, observând duritatea acestuia. Bucăți din cuarț au fost utilizate de locuitorii din Mesopotamia încă din 7000 BC. În  Grecia Antică, cristalelor transparente li se atribuiau semnificații spirituale fiind utilizate ca talismane. Erau denumite “krystallos” de unde avem astăzi denumirea de „cristal” sau „cristal de stâncǎ”. Romanii utilizau cuarţul roz ca sigiliu, semnificând puterea şi poziţia celui care o utiliza, iar egiptenii considerau cǎ acest mineral putea preveni îmbǎtranirea. Obeliscurile egiptene conțineau în interior cuarţ cu scopul de a proteja locuitorii şi de a genera energie prin acumularea puterii soarelui şi a cerului. Ȋn Evul Mediu folosirea cuarţului s-a extins în randul  vracilor care utilizau cuarțul în poţiunile lor vindecǎtoare.

De asemenea, cristaloterapia modernǎ are la bazǎ proprietǎţile energetice atribuite acestui mineral.

Folosit la începuturi ca element de podoabǎ sau asociat cu puteri supranaturale, în zilele noastre importanţa lui a crescut semnificativ prin utilizarea sa în diverse ramuri industriale. Fabricarea sticlei se bazeazǎ pe nisipul cuarţos. Proprietășile sale piezoelectrice îl fac indispensabil în industriile moderne: televiziune, computere, electronicǎ și comunicații.

Ȋn expoziția MINERALIA din aceastǎ toamnǎ veţi putea descoperi şi admira acest mineral în cele mai diverse forme şi apariţii: cristale individuale sau în esantioane, bijuterii sau obiecte decorative (obeliscuri, piramide, tǎvi), în curtea interioară a sediul Muzeului din Piața Trandafirilor nr. 11. Intrarea este liberă.

Coordonatorii expoziției MINERALIA sunt, ca de fiecare dată, Andrei Gorduza, inginer geolog și Angela Săplăcan, muzeograf geolog.

Latest

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...

Newsletter

spot_img

Don't miss

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...
spot_imgspot_img

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați, prin apel 112, de către...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care susțin sănătatea în profunzime. Drenajul limfatic este mai mult decât un masaj relaxant – este...

🧂 Tragedia Salinei Praid – Senatorul Costache Chertif cere acțiune urgentă și răspundere penală pentru cei vinovați

În cadrul ședinței Senatului din 4 iunie 2025, senatorul AUR de Maramureș, Costache Chertif, a tras un semnal de alarmă cu privire la închiderea...