Alături de partenerii instituționali, de Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Accidentelor de Circulație – 17 noiembrie 2024

spot_imgspot_img
spot_img

Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulație este o zi pe care o marcăm anual alături de partenerii instituționali pentru a aduce un omagiu victimelor accidentelor de trafic și pentru a spori conștientizarea asupra importanței siguranței rutiere.

Celebrată anual, în a treia duminică din luna noiembrie, este o ocazie pentru a reflecta asupra impactului acestor tragedii asupra familiilor și comunităților și pentru a promova măsuri care pot reduce numărul accidentelor rutiere.

Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au ales să fie alături de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Horea” al județului Mureș, dar și de alți parteneri instituționali, la un eveniment public, organizat pentru evidențierea profunzimii acestei zile.

Cei care au trecut pe la atelierele polițiștilor avut astfel ocazia de a observa îndeaproape aparatele de măsurare a vitezei în trafic, dar și cele prin care se testează posibilul consum de alcool sau substanțe interzise, iar cei mici au luat parte la lecții de educație rutieră cu ajutorul covorașului special.

De asemenea, un punct de atracție a fost reprezentat de ochelarii care simulează starea de deteriorare generată de consumul de alcool sau droguri.

În județul Mureș, în primele 10 luni ale acestui an au avut loc 135 de accidente rutiere grave, în urma cărora, din nefericire, 27 de persoane au decedat, 124 de persoane au fost rănite grav şi 59 rănite uşor.

Siguranța în trafic rămâne prioritatea noastră! Reamintim participanților la trafic să respecte normele de circulație pe drumurile publice, dar și recomandările preventive, pentru a reduce, împreună, numărul tragediilor pe șosele!

Latest

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...

Newsletter

spot_img

Don't miss

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care...

URMĂRIRE CA ÎN FILME LA LUDUȘ – ȘOFER REȚINUT

La data de 8 iunie 2025, în jurul orei...
spot_imgspot_img

TÂNĂR DE 26 DE ANI, GĂSIT DECEDAT ÎN PĂDURE

La data de 11 iunie 2025, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați, prin apel 112, de către...

Redescoperă echilibrul natural al corpului tău cu drenajul limfatic! 🪷

🔛La Potaissa Spa, îți punem la dispoziție proceduri care susțin sănătatea în profunzime. Drenajul limfatic este mai mult decât un masaj relaxant – este...

🧂 Tragedia Salinei Praid – Senatorul Costache Chertif cere acțiune urgentă și răspundere penală pentru cei vinovați

În cadrul ședinței Senatului din 4 iunie 2025, senatorul AUR de Maramureș, Costache Chertif, a tras un semnal de alarmă cu privire la închiderea...