La data de 5 ianuarie 2025, polițiștii din Aiud au fost sesizați, prin 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 107 M, la kilometrul 61+739 de metri.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr de 21 de ani, din localitatea Ciumbrud, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Aiud-Poiana Aiudului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din localitatea Aiudul de Sus.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a tânărului de 21 de ani, fiind transportat la Spitalul de Urgență din Târgu-Mureș, cu un elicopter SMURD.
Conducătorul auto, în vârstă 27 de ani, și un bărbat de 29 de ani, pasager dreapta față în autoturismul condus de bărbatul de 27 de ani, au fost transportați la Spitalul Municipal Aiud, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto, în vârstă de 27 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani, din cauza leziunilor suferite, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate mostre de sânge.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.