RECOMANDĂRI PENTRU PARTICIPANȚII LA TRAFIC ÎN CONTEXTUL CONDIȚIILOR METEO DIN ACEASTĂ PERIOADĂ

În județul Mureș, iarna și-a reintrat în drepturi, astfel că, pentru a ne asigura că deplasarea pe drumurile publice se realizează în condiții de siguranță, reamintim câteva aspecte esențiale pentru participanții la trafic:

Având in vedere condiţiile meteo ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Inspectoratul de Poliție Județean Mureș recomandă, în primul rând, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.

Recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Întrucât vântul puternic, lapoviţa, ninsoarea şi depunerile de polei afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

Întrucât mulți șoferi cataloghează aparenta ,,vreme frumoasă sau însorită” din aceasta perioadă cu oportunitatea de a nu mai acorda atenție condițiilor carosabilului, atragem atenția că există posibilitatea, chiar și în astfel de condiții, să se regăsească pe asfalt, datorită unor factori externi, straturi subțiri de umiditate, care se comportă ca și gheața. Astfel, acest din urmă aspect, alături de viteza neadaptată poate fi fatală.

În condiții de intensificări ale vântului, evitați oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea doborî!

Vă reamintim, de asemenea, că rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor. Astfel, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule!

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.

Totodată, vă recomandăm să vă informaţi cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Latest

O minora a fugit de-acasa, din Seleuș

AȚI VĂZUT-O? ANUNȚAȚI IMEDIAT POLIȚIA La data de 21/22 aprilie...

Mr. Beast a ales Salina Turda! Tu ai vizitat-o?🤔

ℹ️Anul trecut, la începutul lunii iulie, Salina Turda a...

Bărbat omorât într-un accident stupid, la Sângeorgiu de Pădure

Un bărbat și-a pierdut viața, în a doua zi...

EggSalt – vânătoarea de ouă la Salina Turda, ediția a II-a🎉

Zâmbete, voie bună și multă energie! 🥳Așa a arătat...

Newsletter

spot_img

Don't miss

O minora a fugit de-acasa, din Seleuș

AȚI VĂZUT-O? ANUNȚAȚI IMEDIAT POLIȚIA La data de 21/22 aprilie...

Mr. Beast a ales Salina Turda! Tu ai vizitat-o?🤔

ℹ️Anul trecut, la începutul lunii iulie, Salina Turda a...

Bărbat omorât într-un accident stupid, la Sângeorgiu de Pădure

Un bărbat și-a pierdut viața, în a doua zi...

EggSalt – vânătoarea de ouă la Salina Turda, ediția a II-a🎉

Zâmbete, voie bună și multă energie! 🥳Așa a arătat...

Tentativă de intimidare și vandalizare, la Petelea

Un om de afaceri din Petelea este într-o situație...
spot_imgspot_img

O minora a fugit de-acasa, din Seleuș

AȚI VĂZUT-O? ANUNȚAȚI IMEDIAT POLIȚIA La data de 21/22 aprilie 2025, Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată cu privire la faptul că minora Kacso Laura...

Mr. Beast a ales Salina Turda! Tu ai vizitat-o?🤔

ℹ️Anul trecut, la începutul lunii iulie, Salina Turda a fost gazda unuia dintre cei mai mari creatori de conținut din lume, Mr. Beast! 💥Cu...

Bărbat omorât într-un accident stupid, la Sângeorgiu de Pădure

Un bărbat și-a pierdut viața, în a doua zi de Paști, la Sângeorgiu de Pădure. „Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata au fost...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here