Amplus exercițiu al pompierilor mureșeni

Astăzi, 20 martie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a desfășurat un exercițiu complex pentru gestionarea situațiilor de urgență, în cadrul căruia au fost simulate căderi masive de zăpadă urmate de inundații. Exercițiul a avut loc în comunele Lunca Bradului și Stânceni, zone expuse riscurilor prevăzute în scenariul exercițiului.

Scopul acestui exercițiu a fost de a verifica capacitatea structurilor de intervenție de a coopera eficient și de a răspunde rapid la aceste tipuri de dezastre. La acțiune au participat 79 de persoane din cadrul structurilor de intervenție, inclusiv echipaje ale Detașamentului de Pompieri Reghin, Secției de Pompieri Sărmașu, Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița (ISU Harghita), Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, Administrației Bazinale de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, Serviciului Județean de Ambulanță Mureș, Serviciului Public Salvamont Mureș, Primăriei Lunca Bradului și Crucea Roșie – Filiala Mureș.

Exercițiul a avut ca scop cooperarea între structurile/instituțiile cu funcții de sprijin pentru a asigura intervenția unitară în gestionarea situațiilor de urgență generate de căderi masive de zăpadă și inundații. De asemenea, a urmărit perfecționarea deprinderilor personalului inspectoratului și a echipelor de intervenție specializate, precum și verificarea modului de îndeplinire a atribuțiilor grupei operative pentru a asigura o coordonare rapidă și eficientă în gestionarea situațiilor de urgență Totodată, au fost verificate condițiile stabilite prin planul de intervenție comună cu I.S.U. Harghita pentru comunele Lunca Bradului și Stânceni.

Echipele de intervenție au fost antrenate să răspundă rapid la intervenții pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, evacuarea localităților afectate și protejarea infrastructurii critice. De asemenea, au fost verificate procedurile de coordonare a resurselor și comunicare între toate structurile implicate.

La finalul exercițiului, a fost evaluat atât modul de intervenție integrat al forțelor profesioniste, cât și acțiunea tuturor celorlalte forțe implicate.

Ținem să îi felicităm și să le mulțumim tuturor pentru interesul de care au dat dovadă și pentru executarea exemplară a tuturor sarcinilor întrebuințate.

Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent Călușeri Alexandra-Maria

Latest

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit...

Noi detalii despre accidentul dintre Petelea si Peris

Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați,...

Salina Turda – Minunea subterană a Transilvaniei, unde istoria și spectaculosul se întâlnesc

În inima Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de orașul...

Rezervația de bujori din Zau de Câmpie, monitorizată video: Primul pas spre o protecție reală a ariei naturale

Zau de Câmpie – Administratorii Rezervației Naturale de bujori...

Newsletter

spot_img

Don't miss

Accident rutier varianta Periș-Petelea

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp...
spot_imgspot_img

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit în această noapte, în jurul orei 00:30, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă...

Noi detalii despre accidentul dintre Petelea si Peris

Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați, în jurul orei 11.30, cu privire la producerea unui accident între un ansamblu auto și...

Salina Turda – Minunea subterană a Transilvaniei, unde istoria și spectaculosul se întâlnesc

În inima Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de orașul Cluj-Napoca, se află una dintre cele mai impresionante atracții turistice din România și chiar din...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here