Investiții în educație la Chețani: Unitățile de învățământ din comună, modernizate prin fonduri europene

Primăria Comunei Chețani continuă să demonstreze că atragerea fondurilor europene este o prioritate reală, concretizată prin proiecte care aduc beneficii directe comunității. Cel mai recent exemplu este proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din comuna Chețani”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație.

Prin acest proiect, infrastructura educațională din comună intră într-un amplu proces de modernizare, menit să ofere elevilor și cadrelor didactice condiții optime pentru desfășurarea actului educațional. În cadrul inițiativei, Școala Gimnazială din satul Hădăreni și Școala Gimnazială din satul Grindeni au beneficiat deja de dotări importante: sălile de clasă au fost echipate cu mobilier modern – scaune, mese și dulapuri, urmând ca și grădinițele din comună să fie modernizate în același mod.

În perioada următoare, unitățile de învățământ vor primi și o gamă extinsă de echipamente IT și didactice, inclusiv:
copiatoare automate,
computere personale și portabile,
scanere informatice, imprimante laser,
echipamente periferice, microfoane, difuzoare,
accesorii pentru echipamente audio,
instrumente optice specializate,
precum și alte echipamente necesare laboratoarelor de informatică și celor multifuncționale.

De asemenea, sălile de sport vor fi dotate cu materiale moderne, care vor contribui la o dezvoltare fizică armonioasă a elevilor.

„Acest proiect vine în completarea celorlalte investiții pe care le derulăm în prezent și care contribuie direct la creșterea calității învățământului din comuna noastră, oferind copiilor șansa la un viitor mai bun. Mulțumesc tuturor celor implicați, în mod special d-lui consultant Turdean Ciprian, pentru contribuția esențială la realizarea acestui demers important pentru viitorul copiilor noștri!”, a declarat Emil Florin Mocan, primarul comunei Chețani.

Investiția vine ca parte a eforturilor susținute ale administrației locale de a transforma școlile din comună în spații moderne, sigure și bine echipate, în care educația se face la standarde europene.

Latest

Răspuns oficial al Clubului Sportiv Iernut cu privire la acuzațiile nefondate apărute în spațiul public

Referitor la articolul intitulat „Iernut, o rușine repetabilă?”, dorim...

TVA-ul ar putea crește la 21%

România se pregătește pentru o nouă rundă de măsuri...

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit...

Noi detalii despre accidentul dintre Petelea si Peris

Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați,...

Newsletter

spot_img

Don't miss

Răspuns oficial al Clubului Sportiv Iernut cu privire la acuzațiile nefondate apărute în spațiul public

Referitor la articolul intitulat „Iernut, o rușine repetabilă?”, dorim...

TVA-ul ar putea crește la 21%

România se pregătește pentru o nouă rundă de măsuri...

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit...

Noi detalii despre accidentul dintre Petelea si Peris

Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați,...

Salina Turda – Minunea subterană a Transilvaniei, unde istoria și spectaculosul se întâlnesc

În inima Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de orașul...
spot_imgspot_img

Răspuns oficial al Clubului Sportiv Iernut cu privire la acuzațiile nefondate apărute în spațiul public

Referitor la articolul intitulat „Iernut, o rușine repetabilă?”, dorim să facem câteva precizări importante, în numele Clubului Sportiv Iernut și al autorităților locale, pentru...

TVA-ul ar putea crește la 21%

România se pregătește pentru o nouă rundă de măsuri fiscale, menite să reducă deficitul bugetar alarmant, care riscă să depășească pragul critic de 7%...

Incendiu, cu trei victime, la Targu Mures

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit în această noapte, în jurul orei 00:30, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă...

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here