IPJ Mureș a dat publicității o știre de presă cu privire la evenimentele care s-au petrecut, ieri, la Ceuașu de Câmpie.
Un individ, împotriva căruia era emis un ordin de protecție, a încălcat ordinul, incendiind ușa fostei sale concubine.
„Un bărbat de 40 de ani, din comuna Ceuașu de Câmpie, a fost reținut și ulterior arestat preventiv, după ce s-a apropiat de locuința victimei și a incendiat ușa de acces în locuința acesteia, deși pe numele său era emis un ordin de protecție de către instanță.
În fapt, la data de 4 aprilie 2025, în jurul orei 22.20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu s-au deplasat de urgență, în baza unei alerte SIME, în comuna Ceuașu de Câmpie, de unde s-a semnalat o încălcare a ordinului de protecție.
La fața locului, polițiștii au depistat un bărbat de 40 de ani, care a pătruns în curtea victimei, față de care avea emis ordin de protecție, și ar fi incendiat ușa de acces în locuință.
Acesta a fost oprit, imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus față de acesta măsura reținerii, pentru 24 de ore.
La data de 5 aprilie 2025, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș și a emis pe numele său mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în acest caz, pentru documentarea întregii activități infracționale, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ,,încălcare a ordinului de protecție”, ,,distrugere” și ,,violare de domiciliu.””, transmite IPJ Mureș.
Știri Mureș a intrat pe firul poveștii, aflând identitatea atacatorului.
„DOMBI CRISTIAN-OVIDIU”
05.04.2025Ora estimata: 15:30 Complet: C5 DL Tip solutie: admite cererea Solutia pe scurt: În baza art. 226 din Codul de procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. În temeiul art. 226 alin. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 lit. e) din Codul de procedură penală, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului D. C.-O., cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute ?i dispuse prin ordinul de protec?ie, faptă prevăzută de art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003, distrugerea, faptă prevăzută de art. 253 alin. 4 din Codul Penal, ?i violarea de domiciliu, faptă prevăzută de art. 224, alin. 1 ?i alin. 2 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.04.2025 până la data de 04.05.2025. În baza art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 221 şi art. 215 din Codul de procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către inculpat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de respingere a măsurii arestului preventiv, sau de luare a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului ?i se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat ?i procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05 aprilie 2024, ora 16:00. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 26/2025 05.04.2025 |