Târgu Mureș devine, pe 25 aprilie 2025, capitala boxului românesc, găzduind cea de-a XIV-a ediție a Memorialului „Petru Ghiurca”, o competiție de tradiție dedicată performanței și respectului față de una dintre figurile marcante ale boxului mureșean.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15:00, în Sala Sporturilor „Simon Ladislau” din Târgu Mureș, și este organizat de Clubul Ring Box Târgu Mureș, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport Mureș.
Pe ring vor urca pugiliști de la 13 cluburi sportive din întreaga țară, promițând un spectacol sportiv de înalt nivel, într-o atmosferă plină de pasiune și fair-play. Cluburile participante sunt:
- Stejarul Daneș
- Corvinul Hunedoara
- CSS Hunedoara
- Olimpic Zărnești
- ACS Speranța Jucu
- CS Potaissa Turda
- Daniel Boxing Câmpia Turzii
- CSM Dacia Orăștie
- CSM Miercurea Ciuc
- ACS Bene Regaz
- Voința Cluj
- Bad Boy Reghin
- CS Ring Box Târgu Mureș
Memorialul „Petru Ghiurca” nu este doar o competiție sportivă, ci și un omagiu adus antrenorului și mentorului Petru Ghiurca, care a influențat generații întregi de sportivi și a lăsat o moștenire valoroasă în boxul românesc.
Publicul este invitat să susțină tinerii sportivi și să fie martor la o competiție de suflet, unde respectul, onoarea și forța fizică se întâlnesc într-un spectacol autentic de box.