Astăzi, 24 aprilie 2025, polițiștii rutieri au fost sesizați, în jurul orei 11.30, cu privire la producerea unui accident între un ansamblu auto și un autoturism, pe DN15, în afara localității Petelea.
Din primele informații de la fața locului, coliziunea s-ar fi produs frontal și lateral, între un ansamblu auto, format din cap-tractor și semiremorcă, și un autoturism.
Ca urmare a evenimentului, două persoane ar fi suferit leziuni aparent ușoare, fiind transportate la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, o altă persoană refuzând transportul.
La acest moment polițiștii se află la fața locului și desfășoară activități specifice.
Traficul este în prezent blocat, fiind deviat pe drumul adiacent din interiorul localității.