Unul dintre cele mai impresionante monumente medievale din Transilvania, Cetatea Țărănească din Saschiz, și-a redeschis porțile pentru public sâmbătă, 3 mai 2025, după un amplu proces de reabilitare. Evenimentul a coincis cu deschiderea cele de-a 12-a ediții a Festivalului Rabarbărului, marcând o dublă sărbătoare pentru comunitatea locală și pentru toți iubitorii de patrimoniu istoric.
Cunoscută și sub numele de Cetatea de refugiu, fortificația medievală de pe dealul Saschizului a fost adusă din nou în atenția publicului prin eforturile administrației locale, în frunte cu primarul Ovidiu Șoaită. Acesta a fost unul dintre cei mai activi susținători ai proiectului de restaurare, începând încă din primele zile ale mandatului său cu defrișarea și degajarea zonei, pentru a readuce cetatea la lumină după decenii de uitare.
„Este o satisfacție personală, dar mai ales o bucurie pentru întreaga comunitate din Saschiz. Am reușit să redăm cetății viața pe care o merită, iar vizitatorii au acum ocazia să descopere o comoară autentică a Transilvaniei”, a declarat primarul Ovidiu Șoaită.
Cetatea Țărănească din Saschiz este astăzi un obiectiv turistic de referință, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO, alături de Biserica Fortificată din Saschiz. Construită în secolul al XIV-lea, cetatea a avut un rol defensiv crucial în istoria regiunii, oferind refugiu locuitorilor în fața invaziilor și atacurilor.
Restaurarea ei aduce nu doar un plus de atractivitate turistică, ci și o oportunitate de revitalizare culturală și economică a zonei. Vizitatorii se pot bucura acum de trasee amenajate, panouri informative, priveliști spectaculoase și un contact autentic cu istoria transilvăneană.
Saschizul demonstrează că trecutul nu trebuie uitat, ci pus în valoare cu inteligență, responsabilitate și iubire pentru moștenirea culturală. Cetatea vă așteaptă să o vizitați – și să vă lăsați cuceriți de spiritul ei viu, din nou adus la lumină.


