google.com, pub-0927370713918800, DIRECT, f08c47fec0942fa0 google.com, pub-0927370713918800, DIRECT, f08c47fec0942fa0
- Advertisement -spot_img
HomeDin judetDeputata Dumitrița Gliga anunță o nouă oportunitate pentru elevii din Reghin

Deputata Dumitrița Gliga anunță o nouă oportunitate pentru elevii din Reghin

- Advertisement -spot_img

Deputata PSD de Mureș, Dumitrița Gliga, a anunțat astăzi, cu satisfacție, aprobarea de către Ministerul Educației și Cercetării a unei inițiative importante pentru comunitatea din Reghin: înființarea unei grupe de inițiere în tenisul de câmp în cadrul Clubului Sportiv Școlar din municipiu.

„Astăzi, Ministerul Educației și Cercetării a transmis avizul favorabil pentru includerea acestei grupe în planul de școlarizare de la nivelul municipiului Reghin, la inițiativa profesorilor de sport, susținută de Inspectoratul Școlar Județean Mureș”, a transmis deputata social-democrată.

Noua grupă sportivă vine ca o completare firească a preocupărilor din ce în ce mai consistente pentru dezvoltarea educației fizice și a performanței sportive în rândul tinerilor. Activitatea grupei de tenis de câmp va oferi elevilor posibilitatea de a practica un sport elegant și complex, sub îndrumarea unor cadre didactice dedicate, într-un cadru organizat și susținut instituțional.

Dumitrița Gliga a subliniat că această veste este una excelentă pentru iubitorii tenisului de câmp din zonă, mai ales că nu este prima inițiativă de acest fel: „Din toamna anului trecut, tot la inițiativa domnilor profesori și cu sprijinul ISJ, funcționează și grupa de atletism”.

Noua grupă adaugă un plus de diversitate ofertei educaționale din Reghin și contribuie la consolidarea Clubului Sportiv Școlar ca o veritabilă pepinieră de talente pentru sportul mureșean. Este un exemplu de colaborare eficientă între cadrele didactice, autoritățile locale și centrale, cu beneficii directe pentru elevi și comunitate.

- Advertisement -spot_img
Stay Connected
16,985FansLike
2,458FollowersFollow
61,453SubscribersSubscribe
Must Read
Related News
google.com, pub-0927370713918800, DIRECT, f08c47fec0942fa0