Când Imperiul Vlaho-Bulgar și-a încheiat existența în fața expansiunii otomane la sfârșitul secolului al XIV-lea, moștenirea sa politică și culturală nu s-a stins. Dimpotrivă, această moștenire a jucat un rol esențial în apariția și consolidarea primelor state românești medievale: Țara Românească, Moldova și Transilvania autonomă.
Continuitatea vlahilor și organizarea politică
Una dintre cele mai importante moșteniri ale Imperiului Vlaho-Bulgar a fost modelul de organizare politică.
În perioada domniei Asăneștilor, vlahii sud-dunăreni au demonstrat că:
- pot organiza un stat stabil,
- pot negocia cu mari puteri precum Bizanțul sau papalitatea,
- pot apăra militar un teritoriu întins.
Această experiență de autoguvernare și rezistență armată a fost transmisă la nord de Dunăre, unde, în secolul al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, au început să apară cnezate și voievodate românești independente.
Astfel, voievodatele conduse de lideri locali — precum Litovoi, Seneslau, Farcaș și Tudor — în regiunea Olteniei și Munteniei sunt o expresie directă a moștenirii politice a organizării vlahilor din sud.
Țara Românească: o continuitate firească
Întemeierea Țării Românești de către Basarab I în prima jumătate a secolului al XIV-lea (aproximativ 1310–1352) este strâns legată de tradiția de autonomie vlahă afirmată încă de pe vremea Imperiului Vlaho-Bulgar.
Documentele vremii și cronicile arată că primii voievozi munteni își revendicau libertatea și domnia asupra unui popor de origine comună cu vlahii sud-dunăreni.
Victoria lui Basarab I împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou, în Bătălia de la Posada (1330), marchează actul de naștere al unui stat românesc independent, urmând exemplul de demnitate și rezistență pe care îl arătaseră, cu un secol și jumătate înainte, Asăneștii.
Moldova: un nou bastion al vlahilor nord-dunăreni
În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, și în est, în zona Carpaților Orientali, a luat naștere un alt stat românesc: Moldova.
Întemeiată de Dragoș Vodă și consolidată de Bogdan I, Moldova a fost populată în mare parte de vlahi (români) care fuseseră anterior în contact cu tradiția politică și culturală a Balcanilor de sud.
Chiar și titulatura voievozilor moldoveni, începând cu Bogdan I și continuând cu Ștefan cel Mare, păstrează elemente ale tradiției statale vlahice: conducător puternic, susținut de o elită militară și religioasă proprie.
Transilvania: continuitate sub o altă formă
În Transilvania, deși supusă Regatului Ungariei, românii au continuat să existe în organizații de tip cnezal și voievodal.
Există dovezi clare că, până în secolul al XIV-lea, românii din Transilvania se bucurau de recunoaștere oficială a dreptului lor de a fi conduși de voievodul lor propriu — o reminiscență directă a modelelor de organizare anterioare, inclusiv cel din vremea Imperiului Vlaho-Bulgar.
Moștenirea spirituală și culturală
Imperiul Vlaho-Bulgar nu a lăsat moștenire doar tradiții politice, ci și elemente culturale și religioase.
- Biserica ortodoxă a fost consolidată în aceste regiuni. Patriarhia de la Târnovo a devenit un model pentru organizarea ulterioară a mitropoliilor din Țara Românească și Moldova.
- Limba slavonă ca limbă de cancelarie și liturghie, introdusă de tradiția Târnovului, a fost preluată în primele cancelarii domnești românești.
- Cultura scrisă și modelele de artă bisericească (icoane, arhitectură) din vremea Asăneștilor au influențat puternic stilul artistic românesc medieval.
Concluzie
Moștenirea Imperiului Vlaho-Bulgar în istoria românilor este profundă și incontestabilă.
Modelul său de organizare politică, afirmare națională și rezistență militară a inspirat direct apariția Țărilor Române medievale. În același timp, continuitatea culturală și religioasă asigurată prin tradițiile sud-dunărene a pus bazele identității culturale românești medievale.
Astăzi, când privim spre începuturile statalității românești, trebuie să vedem în Imperiul Vlaho-Bulgar nu o realitate îndepărtată, ci o verigă esențială în lanțul istoriei noastre naționale.
