Într-un gest simbolic de solidaritate cu locul și oamenii pe care îi reprezintă, Răzvan Biro, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Mureș, a votat astăzi în localitatea Hodac, în mijlocul comunității din Valea Gurghiului. Mesajul său, puternic și plin de semnificație, a fost unul clar: România are nevoie de lideri curajoși, de desprinderea de un sistem corupt și de o direcție nouă, bazată pe încredere, demnitate și libertate.
„Am votat alături de comunitatea locală din Hodac și am făcut acest lucru așa cum se face pe Valea Gurghiului: cu încredere și curaj!”, a declarat Răzvan Biro.
Liderul AUR Mureș a explicat că și-a pus speranțele într-un candidat care „poate reprezenta România cu fruntea sus la nivel internațional” și care nu se ploconește în fața intereselor de partid sau de sistem. Votul său a fost, astfel, un manifest pentru normalitate și pace, dar mai ales pentru ruperea de trecutul politic al ultimilor 35 de ani, pe care îl consideră marcat de corupție și stagnare.
„Mi-am direcționat votul către singurul candidat care este un lider cu adevărat și care ne poate reprezenta la nivel internațional cu fruntea sus, nu în genunchi.”
Biro a subliniat că votul său nu este unul izolat, ci face parte din voința unei majorități tăcute, dar ferme, care vrea schimbare. „Îmi pun speranța că votul de astăzi va cântări mai mult decât manipularea, iar voința poporului va fi mai puternică decât mașinăria partidelor sistemului”, a concluzionat liderul AUR Mureș.
Prin acest mesaj, Răzvan Biro reafirmă angajamentul AUR față de valorile patriotismului, ale demnității naționale și ale unei politici transparente, în slujba cetățeanului.


